Cu Hyperion până la mare

Rama electrica Hyperion
Rama electrica Hyperion

Operatorul Softrans, parte a companiei Softronic a anunțat că va introduce, începând cu 1 august, pe ruta festivala Craiova – București – Constanta  trenul Hyperion. Astfel cu 80 de lei pe bilet poți ajunge la mare în aproximativ 6 ore cu moderna rama electrică, produsă la Craiova, Hyperion.  Pe porțiunea de cale ferata refăcută dintre București și Constanta trenul va circula cu 160 km/h și va face opriri care vor totaliza 6 minute la Lehliu, Fetești și Medgidia.

Plecare din Craiova se va face zilnic la ora 04:10. La București va opri la ora 07:15 unde va sta 35 de minute, ca apoi sa ajungă la Constanta la ora 10. Din Constanta va pleca la ora 14:15 , va opri la București la 16:16, iar după 26 de minute va pleca spre Craiova unde este așteptat să ajungă la ora 19:57. Biletele se pot cumpăra online la adresa www.softrans.ro sau direct din tren începând cu 30 iulie.

Anunțuri

Au fost 15000 la prima strigare

CSU - Pandurii 15000 in tribune
CSU – Pandurii 15000 în tribune

Lume, lume vineri a fost meci mare în Craiova 😀 , noua Știința a revenit în liga 1 într-un meci contra vecinilor „olteni” de la Pandurii Târgu Jiu. Emoțiile acestui meci s-au simțit încă de joi când se vânduseră numai 1500 de bilete (bilete + transportul nu mai sunt gratuite în Liga 1). Însă odată cu venire meciului de vineri seara, ora 21:00, suporterii au început să se strângă la stadion și ușor, ușor cele 8 case puse la dispoziție au început să nu mai facă față aglomerației. In scurt timp stadionul a fost umplut de 15000 de suporteri (ca în vremurile bune) oamenii înțelegând în sfârșit că „o iubire alb albastră” va continua prin noua Știința CS Universitatea Craiova.

Meciul a început greu, dar încet, încet craiovenii s-au apropiat de poarta pandurilor. Cele mai multe ocazii de gol au aparținut Craiovei, însă Pandurii au deschis scorul. Pe final (min. 86) Curelea a restabilit egalitatea și meciul s-a terminat nedecis.

Un scor bun la următorul meci cu Steaua va umple stadionul la meciul de acasă. Asa că „Hai Craiova” și sa auzim numai de bine. 😀

CS Universitatea Craiova – Pandurii Târgu Jiu

CSU Craiova vs Pandurii Târgu Jiu
CSU Craiova vs Pandurii Târgu Jiu

Meci mare (sau nu prea 🙂 ) pe stadionul Ion Oblemenco (dacă tot nu ne-am apucat să îl facem pe cel nou măcar meciuri sa fie). Știința (sau nu) revine în Liga 1 cu gânduri mari, multe achiziții, un antrenor care trebuie să demonstreze (mai ales după ce a început cu stângul la meciul cu Rapid din Cupa Ligii) într-un meci al orgoliilor din Oltenia. Cine este echipa fanion a Olteniei? Rămâne de văzut… 😀

Meciul este la programat Vineri 25 iulie 2014 începând cu ora 21:00. Biletele se pot deja comanda online (noutate: contra cost, inclusiv transportul), dar o sa apară și la casele de bilete. Se poate urmări și de acasă (sau nu 🙂 ) pe canalul Look TV (nu este în grila RCS – majoritara în Craiova).

Ne vedem la meci și …hai Craiova! 😀

Germania a omorât mitul brazilian (Brazilia – Germania 1-7)

Brazilia - Germania 1-7
Brazilia – Germania 1-7

In seara de 08.07.2014 craiovenii au asistat la asasinarea în direct a mitului brazilian. Aseară am putut vedea cu toții cum  renumele echipei braziliene moare încet și sigur. După ce campionatul mondial a început în Brazilia cu proteste ample din cauza sărăciei populației, revolta a mai scăzut odată cu accederea Braziliei în semifinale. Fericirea oamenilor nu avea sa dureze prea mult deoarece, adversara Germania, avea să facă instrucție cu Brazilia încă din primele 30 de minute.  Echipa de „jongleri” a Braziliei avea să asiste fără reacție la cea mai cruntă lecție de fotbal din istoria naționalei Braziliei. Astfel, după cele 90 de minute de joc, suferința Braziliei ia sfârșit, pe tabela unde nu mai încăpeau numele jucătorilor care au înscris, scorul arata 1-7 pentru Germania. Putem spune că în sfârșit mitul „echipei Braziliene”  a fost spulberat de o echipa a Germaniei care părea de neoprit. Dacă era Romania acolo făcea instrucție cu Germania. 😀