CSU Craiova a cerut dispensă de la UEFA pentru a juca în cupele europene

UEFA

Avocatul Universității Craiova, Marius Tiugan, a întocmit dosarul pentru dispensa pe care UEFA o poate acorda clubului din CS Universitatea Craiova. Ca stadion, Craiova se va orienta spre Național Arena sau Cluj Arena.
“Cei de la UEFA au făcut regula asta pentru a se proteja de altfel de situații. De exemplu, o echipă care obține dreptul de participare în cupele europene prin poziția din clasament intră în insolvență, dar pentru a juca în Europa face o fuziune – deci un club nou – cu o alta de la retrogradare. Atunci UEFA intervine și spune nu!, nu aveți voie pentru că trebuie o vârstă minimă de trei ani. Dar noi, chiar dacă nu avem vechimea asta, ne-am câștigat promovarea în Liga I pe merite sportive, nu am beneficiat de o fuziune, nu trișăm”, a declarat un oficial al Universității pentru prosport.ro.
Un răspuns este așteptat în luna martie, dar cred că mulți „dușmani” CSU vor plânge atunci. 🙂
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s