A început recepția la Water Park

Foto: micapi.ro

Astăzi, 26 iunie 2017, începe recepția la Water Park. În luna iulie ne putem răcori în cel mai mare complex acvatic din Oltenia, potrivit primarului Mihail Genoiu.

Să sperăm că o să ne bucurăm vara asta de Water Park și să nu avem parte de o nouă amânare. 😀

Şoseaua de centură a Craiovei a fost inaugurată

După 4 ani, șoseaua de centură a Craiovei a fost deschisă circulaţiei. CNAIR anunțase, pentru luni, o vizită a ministrului Transporturilor pe şantier. Odată ajuns la fața locului, Sorin Buşe a declarat drumul inaugurat. CNAIR s-a adaptat și, într-un nou comunicat pus pe site, a anunțat că șoseaua va fi deschisă traficului din această dimineață, de la ora 5:00.

Fațada corpului A al noului Spital Municipal Craiova a fost montată

Sursa: micapi.ro
Sursa: micapi.ro

Început în luna aprilie, primul corp al noului Spital Municipal Craiova este aproape gata.

“În urmă cu un an, la inaugurarea unei secţii renovate de la Victor Babeş, spuneam că oraşul are nevoie de un spital municipal nou. Iată-l! Corpul 1 este aproape finalizat şi aveţi mai jos fotografii cu faţada de fibrociment cu ventilaţie, care permite pereţilor să respire şi care e rezistentă la foc, cu terasa finalizată şi cu interioarele tencuite. Şi celelalte trei corpuri se apropie de finalizare. Se lucrează la faţadă, la instalaţiile de toate tipurile, iar tencuielile interioare sunt gata. La finalul acestui an va fi gata, fără partea de dotări. Dar în primăvara poate fi inaugurat. Dintre promisiunile făcute acum patru ani, consider că spitalul nou şi stadionul sunt cele mai importante lucruri realizate.”, a declarat primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu

Să sperăm că vor menține acest ritm și în continuare! 😀

Au fost tencuite primele două etaje ale noului Spitalul Municipal Craiova

Wrecking ball crane

Primele două etaje de la ultimul corp au fost tencuite pe interior și se lucrează în aceste zile la tencuirea etajului trei.

Concomitent cu lucrările de la cele două etaje, s-a făcut şi prima din cele două scări exterioare, așa cum sunt ele prevăzute în proiect.

S-a realizat și tunelul care face legătura Spitalului Municipal Craiova cu Spitalul de Boli Infecțioase “Victor Babeș”. În plus s-au tras și cablurile electrice.

Spitalul Municipal al Craiovei se realizează pe scheletul abandonat de lângă Spitalul de Boli Infecțioase și va prelua o parte din secțiile spitalului “Filantropia”.

Ușor, ușor apare și noul spital. 😀

Ultima sută de metri la parcarea subterană

Parcare Parcarea subterană este pe ultima sută de metri și craiovenii vor putea beneficia de cele 619 locuri de parcare din centrul orașului, lângă teatrul Marin Sorescu.

Viceprimarul Mihail Genoiu a anunțat săptămâna trecută că documentația a fost depusă la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Dolj, urmând ca parcarea să devină funcțională după primirea autorizării de la pompieri.

Parcarea este un proiect de circa 50 de milioane de lei la care au lucrat Mitliv, Polystart Impex și Habau Construcții. Tot ce mai trebuie acum, pentru a fi dată în folosință, este autorizația de securitate la incendiu.

Centrul Turistic pentru Agrement și Sport aproape finalizat

Centrul Turistic pentru Agrement și Sport aflat în apropierea Aeroportului Internațional Craiova, a costat 3,7 milioane de euro (50% fonduri europene – 50% din bugetul Consiliului Județean Dolj) și este aproape finalizat.

Începând din acest an, craiovenii vor putea să joace fotbal, tenis, baschet sau bowling în condiții foarte bune.

„Centrul Turistic pentru Agrement și Sport are două terenuri de fotbal, unul cu gazon artificial, altul cu iarbă, ambele cu nocturnă profesionistă, o pistă de alergări, terenuri de tenis, de volei, de baschet, de bowling, cățărări. De asemenea, o clădire adăpostește o sală de fitness, de bodybuilding, de tenis de masă, de biliard, dușuri, tot ce îi trebuie unui centru de agrement. Suntem gata să-l punem la dispoziția craiovenilor, în luna martie, cu prilejul unui eveniment special, poate un meci de juniori la nivel de țări, la care sperăm să vină și președintele Federației Române de Fotbal, să putem să-l inaugurăm oficial” a declarat Ion Prioteasa.

Începând cu luna martie, baza va fi deschisă oricui dorește să vină să practice sport. Așa că hai să facem sport! 😀

Construcția noului stadion începe peste 3 săptămâni

Wrecking ball crane

Vechea arenă a Universității Craiova este pe ultima sută de metri a existenței sale. Pentru noua arenă, primele lucrări vor demara în aproximativ trei săptămâni.
Câteva imaginii cu stagiul actual al demolării stadionului:
FOTO: micapi.ro
FOTO: micapi.ro
FOTO: micapi.ro
Așteptăm să vedem cum va evolua construcția. 😀

Pavilion nou pentru expoziții și spectacole: Oul lui Brâncuși

Oul lui brancusi
Noul pavilion în valoare de 7,3 milioane de euro care va fi realizat în curtea Muzeului de Artă din Craiova de către asocierea firmelor italiene SAN GIORGIO APPALTI SRL (lider de asociere) și SC AXIA SRL.
Consiliul Județean Dolj are o coparticipare la acest proiect de 50% iar clădirea va trebui să fie gata în 9 luni. Pavilionul va fi realizat din sticlă și se va întinde pe o suprafață de 70 de metri lungime și 17 metri latine. Va conține o o sală de atelier, o sală de spectacole, o sală de expoziții și un atelier de discurs.

Noul spital municipal de la Craiova va fi gata în 8 luni

Spital

Dacă se întâmplă, și pare că se va întâmpla, ar urma să fie una dintre cele mai mari minuni din Craiova împreună cu noul stadion.

Deși pare incredibil, se pare că un nou spital se va construi în Craiova pe scheletul abandonat din curtea Spitalului de Boli Infecțioase.

“Începem pe scheletul din curtea spitalului de boli infecțioase lucrările. Avem terminată proiectarea, trebuie să îl introducem în licitaţie iar termenul de finalizare e undeva de opt luni pentru că vreau să îl prind în timpul mandatului”, a mai declarat Lia Olguţa Vasilescu.

Celui municipal i se va alătura încă un spital nou, cel regional. Finanțarea este suportată de Guvernul României, care a reușit să atragă fondurile de la Uniunea Europeană. Conform calculelor, clădirea va avea o capacitate de 900 de paturi și va costa 200 de milioane de euro.

în sfârșit o să depășim stadiul de frumos să ajungem la ce este util. Așteptăm cu nerăbdare să vedem și această minune în Craiova. 🙂

Craiova se schimbă încet dar sigur

Muncitor

De câteva zile prin Craiova au început să înflorească șantierele.

Primul, care nici nu s-a oprit este șantierul de la parcarea subterană. Cei de la MITLIV lucrează din greu și anunță că lucrările se vor termina cu 2-3 luni înainte de termenul stabilit pentru finalizare.

Al doilea șantier este cel de la cartierul chinezesc. Aici au demarat escavările pentru fundația blocurilor.

Al treilea șantier este cel de la șinele de tramvai. Ai se lucrează în diferite puncte, iar lucrările sunt așteptate să fie finalizate la sfârșitul lunii aprilie.

Tot atunci ar trebui finalizat și centrul vechi (al patrulea șantier). Acolo vor mai rămâne câteva clădiri de finalizat din fonduri proprii.

În doua săptămâni ar trebui să înceapă și cel mai mare șantier din Craiova, cel de la stadionul Ion Oblemenco. Aici ar trebui să pornească demolarea stadionului.

Alte șantiere, cel de pe strada Râului cât și cel din parcul Romanescu (cuștile animalelor) sunt așteptate să fie finalizate până la finalul anului.

Pe lista pentru 2015 au apărut reabilitarea Parcului Romanescu, a hipodromului din Parcul Romanescu, a cinematografelor din Craiova și a Grădinii Botanice.

Ușor, ușor fața Craiovei se schimbă. Așteptăm să intre în reparații și străzile secundare. 🙂