Fațada corpului A al noului Spital Municipal Craiova a fost montată

Sursa: micapi.ro
Sursa: micapi.ro

Început în luna aprilie, primul corp al noului Spital Municipal Craiova este aproape gata.

“În urmă cu un an, la inaugurarea unei secţii renovate de la Victor Babeş, spuneam că oraşul are nevoie de un spital municipal nou. Iată-l! Corpul 1 este aproape finalizat şi aveţi mai jos fotografii cu faţada de fibrociment cu ventilaţie, care permite pereţilor să respire şi care e rezistentă la foc, cu terasa finalizată şi cu interioarele tencuite. Şi celelalte trei corpuri se apropie de finalizare. Se lucrează la faţadă, la instalaţiile de toate tipurile, iar tencuielile interioare sunt gata. La finalul acestui an va fi gata, fără partea de dotări. Dar în primăvara poate fi inaugurat. Dintre promisiunile făcute acum patru ani, consider că spitalul nou şi stadionul sunt cele mai importante lucruri realizate.”, a declarat primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu

Să sperăm că vor menține acest ritm și în continuare! 😀

Anunțuri

Au fost tencuite primele două etaje ale noului Spitalul Municipal Craiova

Wrecking ball crane

Primele două etaje de la ultimul corp au fost tencuite pe interior și se lucrează în aceste zile la tencuirea etajului trei.

Concomitent cu lucrările de la cele două etaje, s-a făcut şi prima din cele două scări exterioare, așa cum sunt ele prevăzute în proiect.

S-a realizat și tunelul care face legătura Spitalului Municipal Craiova cu Spitalul de Boli Infecțioase “Victor Babeș”. În plus s-au tras și cablurile electrice.

Spitalul Municipal al Craiovei se realizează pe scheletul abandonat de lângă Spitalul de Boli Infecțioase și va prelua o parte din secțiile spitalului “Filantropia”.

Ușor, ușor apare și noul spital. 😀

Colegiul Național Frații Buzești din Craiova – cel mai bun liceu din țară

books

Astăzi elevii de clasa a VIII-a încep examenele din cadrul Evaluării Naționale cu proba de Limba și literatura română.

În topul celor mai bune licee din România, pe primul loc se clasează colegiul Frații Buzești din Craiova, cu două specializări: la Matematică-Informatică, ultima medie de admitere a fost anul trecut de 9,90, și, la specializarea Științele Naturii, ultima medie a fost 9,88.

Locul al treilea este ocupat de colegiul Sf. Sava din București. Ultima medie de admitere la Matematică – Informatică a fost 9,87 anul trecut. La egalitate este colegiul Mircea cel Bătrân din Constanța cu ultima medie de admitere la Matematică – Informatică de 9,87.

Admiterea în liceu se face pe baza mediei ponderate între media generală la Evaluarea Națională (cu o pondere de 75%) și media generală de absolvire a claselor din gimnaziu (cu o pondere de 25%).

Mâine este programată proba scrisă la Limba și literatura maternă. Examenul se va încheia miercuri cu proba scrisă la Matematică.

Prima afișare a rezultatelor este programată pe data de 1 iulie (până la ora 16,00). În aceeași zi, vor putea fi depuse și contestațiile (până la ora 20,00).

Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 5 iulie.

Teatrul de vară este gata pentru recepție

Teatru

Teatrul de Vară, din Parcul Nicolae Romanescu, este pregătit pentru spectacole!

Lucrările de reabilitare s-au finalizat, iar în acest moment, teatrul fiind aproape gata. În scurt timp, craiovenii vor putea vedea piese de teatru, concerte ale Filarmonicii sau Operei Române Craiova.

Bine…asta probabil, după ce se va termina si reabilitarea Parcului Nicolae Romanescu. 😀

Teatru de vara

Scaune noi la Cinema Patria Craiova

Film

Cinematograful Patria din Craiova începe ușor, ușor să își schimbe fața pentru a fi mai pe placul clienților.

Momentan s-au schimbat 90 din vechile scaune, dar urmează ca în următoarele zile toate scaunele din sală sa fie înlocuite cu unele noi, moderne și confortabile.

Cinematograful a anunțat că se dorește achiziționarea unui nou ecran de proiecție, însă momentan nu dispun de toate resursele financiare pentru această achiziție.

O schimbare binevenită și vești promițătoare din partea bătrânului cinematograf din Craiova. Așa că hai la film (click aici pentru program) să dăm o mână de ajutor la reîmprospătarea cinematografului Patria!

cinema_patria_scaune1 cinema_patria_scaune2

Ultima sută de metri la parcarea subterană

Parcare Parcarea subterană este pe ultima sută de metri și craiovenii vor putea beneficia de cele 619 locuri de parcare din centrul orașului, lângă teatrul Marin Sorescu.

Viceprimarul Mihail Genoiu a anunțat săptămâna trecută că documentația a fost depusă la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Dolj, urmând ca parcarea să devină funcțională după primirea autorizării de la pompieri.

Parcarea este un proiect de circa 50 de milioane de lei la care au lucrat Mitliv, Polystart Impex și Habau Construcții. Tot ce mai trebuie acum, pentru a fi dată în folosință, este autorizația de securitate la incendiu.

Gazeta de Scurs

Gonoi De ceva vreme se vede clar cum Gazeta de Sud se transforma ușor, ușor în Gazeta de Scurs mizerii orientate politic pe internet.

Având în vedere patronul îi putem înțelege și pe jurnaliștii de aici. Nu pot să iasă din vorba patronului mai ales în campanie electorală. Așa că de ceva vreme suntem omorâți permanent cu articole cu distrugerea Parcului Romanescu (așa cum a fost distrusă și Botanica nu?). Asta pentru că decolmatarea lacului, sistemul de irigații, camerele de supraveghere, stâlpii de iluminat sau pavarea drumurilor vor distruge parcul.

Astăzi am observat că, după ce Ministerul Culturii a permis continuarea lucrărilor, s-a trecut la alt subiect puțin cretin. Water Park-ul are preturi prea mari! De ce nu costa 10 lei (ca la nici un ștrand) sau de ce nu este gratis? Prețurile se încadrează în limitele altor parcuri acvatice din țară. De exemplu la Water Park-ul din Brașov unde sunt puțin mai mari. Sau chiar la Plus Aqua din Craiova care este mult mai mic ca dimensiuni. Ca să nu mai vorbim de cele din București.

Alte practici perfect jurnalistice sunt plasarea de articole, în care se prezintă si realizări, cât mai jos în lista de articole și celelalte primele. În plus toate comentariile care nu sunt de acord cu cele prezentate sunt eventual șterse și uneori conturile chiar blocate pentru a nu mai putea scrie nimic.

Este trist când observi că așa se face jurnalismul în România. 😐

 

Victorie fără nici un câștig! CEZ facturează lunar energia.

CEZ

După ce a fost amendată de ANRE pentru că factura energia electrică în avans compania a anunțat că din luna martie facturează lunar, iar regularizarea se face din trei în trei luni. Consumatorii pot da indexul cu consumul real prin auto citire la numărul de telefon gratuit: 0800500500.

Mai multe detalii despre noua factură puteți găsi aici.

Acum să vedem de ce este o victorie fără nici un câștig: Dacă până acum venea o factură odată la trei luni cu două estimări si o regularizare care puteau fi plătite odată sau pe rând, acum vor veni trei facturi (câte una pe lună) din care două sunt estimări si una regularizare. Aceeași Mărie cu altă pălărie. 😀

Din 3 noiembrie Craiova – Valencia cu Ryanair – bilete de la 24,99 EUR

Ryanair

Ryanair a anunțat astăzi o nouă rută din Craiova către/din Valencia începând cu 3 noiembrie 2016. Zborurile vor fi operate in fiecare joi si duminica.

Această ruta va aduce peste 33,000 de clienți pe an pe aeroportul Craiova, al 3-lea aeroport Ryanair din România. Aceste locuri promoționale, de 24,99 EUR, pot fi rezervate direct de pe http://www.ryanair.com până cel târziu la miezul nopții, miercuri, 24 februarie.

Concurența pentru Wizz este binevenită. 😀