Ro-mânia sau Ro-mândria

RazboiAcest articol este o opinie personală și trebuie tratată ca atare!

În ultimele zile asist la o evoluție a situației din România de la democrație la balamuc de stradă ieftin care nu face bine țării sub nicio formă. Și acum am să aduc câteva argumente pentru această afirmație.

Totul a început acum câteva zile când guvernul Grindeanu a încercat să treacă, într-un mod mai secretos (și aici cu perfectă dreptate) două ordonanțe, una legată de grațiere alta de modificarea codului penal. Acea ședință a fost acaparată de prezența neinvitată a președintelui Iohannis care căuta elefanți prin ședința de guvern. În acel moment în ochii și în inimile tinerilor a devenit un erou al democrației, un simbol anticorupție, și totul părea legitim. Dar oare era așa?

Trecând peste modul nelegal de a intra și asista la o ședință de guvern, ajungem la cele două ordonanțe devastatoare pentru România. Prima dintre ele era legata de grațierea anumitor persoane din pușcărie. În primul rând să aflăm de unde această dorință de a elibera diverși deținuți. Păi în țara asta minunată, plină de oameni corecți, pușcăriile sunt pline în proporție de 150%, cu celule pline cu 20 de oameni când loc era doar pentru 6. Asta nu înseamnă că cineva normal la cap ar vrea să îi scape de pedepse pe acești oameni sau să le facă viața mai bună, dar realitatea este alta. Oamenii au drepturi, oamenii trebuie ajutați să se reintegreze în societate, iar CEDO (Curtea Europeană a Drepturilor Omului) ne cere asta. Dovadă stau despăgubirile oferite celor din pușcării în ultima vreme (câteva milioane de euro), amenda de 80 de milioane de euro acordată Italiei, legea similară de grațiere din Italia, recomandările CEDO de a urma exemplul Italiei. În condiții similare se află și Franța și Ungaria. Problema acestor amenzi, pe care mulți le-ar dorii plătite în loc de grațiere este că tot noi le plătim, nu Iohannis, nu Dragnea, nu Grindeanu….noi! Și aceste probleme au fost aduse în discuție prima dată de guvernul Cioloș, mai exact de ministrul de justiție Prună, dar atunci nimeni nu s-a supărat. Legea susținea că cei cu pedepse sub 5 ani și care nu au fost condamnați pentru crimă, viol, corupție, și alte fapte grave vor fi grațiați. În plus cei cu vârsta peste 60 de ani, cu copii sub 14 ani și fără parteneri în libertate, sau femei gravide vor beneficia de o reducere la jumătate de pedeapsă tot în condițiile sus menționate.

A doua ordonanță se referea la modificarea codului penal, având în vedere cererile CSM (care sunt obligatorii în 45 de zile și nu au fost aplicate de guvernul Cioloș) și de Comisia de la Veneția. Cea mai mare problemă pentru stradă este faptul ca abuzul în serviciu rămânea penal doar pentru sume de peste 200000 lei. Aici încadrându-se prea iubitul Dragnea de la PSD, Udrea, Oprea și alți politicieni iubiți de societate. Dar cerința CSM si a Comisiei de la Veneția este de definii mai exact abuzul având în vedere că până acum era la latitudinea judecătorului de a considera dacă este abuz sau nu. Astfel că s-a ales pragul de 200 de mii de lei (discutabil).

Acum ajungem la câteva concluzii. Tinerii (mulți care nu au votat la alegeri) au dorit blocarea celor 2 ordonanțe. Au reușit blocarea celei cu modificări pe codul penal și trimiterea celei pentru grațiere în parlament. Dar acum pare ca vor mai mult, vor demisia întregului guvern. Mare parte din ei nici nu știu de ce s-au adoptat aceste ordonanțe, de ce este nevoie de ele, că și alte state au aplicat prevederi similare, că cerințele CSM sunt obligatorii, ei vor doar să scape de PSD și de Dragnea. La fel și Iohannis care vrea să crească în sondaje pentru al doilea mandat, a venit în parlament și a făcut spectacol, el fiind mediatorul (conform constituției) dintre puterile statului și populație. Cei din guvern au renunțat în cele din urmă și de condiția de 60 de ani din OUG pe grațiere și la condiția de 200000 lei din codul penal dar nimic nu mai contează pentru tinerii revoluționari care vor doar demisia întregului PSD să conducă probabil Iohannis si USR.

Că tot am ajuns la USR, salvarea României, este un partid de tot râsul. Nicușor Dan s-a făcut de râs când contesta o lege despre care nu știa nimic și cerea abrogarea ei, ea nefiind aprobată și votată. Senator USR dormea în parlament și ne explica cum este dreptul lui să doarmă acolo, iar tinerii i-au luat apărarea pe motiv că și alții au dormit acolo.

În concluzie distracția în țară va continua mult de acum, până toții se vor trezii la realitate. Mânia sau mai bine zis mândria tinerilor de a arăta celor bătrâni și depășiți că ei știu mai bine va avea consecințe neplăcute. Cu cât vor continua mai mult cu cât pierderile pentru România vor fi mai mari. Păcat! 🙂

Aproximativ 7.000 de craioveni au plecat în marş pe străzile Craiovei

Video: craiovaforum.ro

Cei aproximativ 7.000 de craioveni care au ieșit în stradă la Craiova au pornit în marș pe bulevardul Calea București. Oamenii scandează lozinci la adresa Guvernului și îi îndeamnă și pe alți locuitori ai orașului să iasă în stradă.

Să sperăm că oamenii din stradă vor cădea la pace cu cei din guvern cât mai repede posibil pentru că orice manifestație nu face bine României. 😐